Una dintre cele mai vechi companii de tehnologie din lume, gigantul IT International Business Machines Corp (IBM), se va separa în două părți în 2021.
IBM, cu o vechime de 109 ani, va separa partea de cloud computing și tehnologii AI, care înregistrează o creștere accelerată, de afacerile sale tradiționale, potrivit Reuters.
Compania a anunțat că va lista pe bursă divizia, care oferă servicii de infrastructură IT pentru 4.600 de clienți din 115 țări. Numele noii entități nu a fost anunțat.
Firma va avea 90.000 de angajați, iar structura ei va fi prezentată peste câteva luni.
IBM are peste 352.000 de angajați, iar separarea va costa aproximativ 5 miliarde de dolari.
Investitorii au primit bine anunțul făcut de CEO-ul IBM, Arvind Krishna, iar prețul unei acțiuni a crescut cu 5,98% în ședința de tranzacționare de ieri. Krishna este cel care a orchestrat achiziția Red Hat de anul trecut, în valoare de 34 de miliarde de dolari.
IBM promite un computer de peste 1.000 de qubiți până în 2023
Director IBM: magazinele de aplicații pentru computerele cuantice ar putea deveni o realitate
IBM nu mai oferă sisteme de recunoaștere facială statului american